Marc Roosens De Leernes
In Belgia era socotit ca unul dintre cei mai constanţi campioni în concursurile naţionale şi internaţionale.
Inaintea celui de-al doilea război mondial cel mai neanvins în concursurile naţionale era Dr. Bricoux.
Cei mai mari campioni belgieni si străini se străduiau să poată obţine un exemplar din crescătoria Lui Bricoux.
Unii reuşeau dar cu foarte mulţi bani.
Detalii
La aceştia Dr. Bricoux le spunea totuşi aceste cuvinte : „Eu v-am vandut Dvs. porumbel, dar nu şi pe stăpanul care angajează porumbeii la concurs.
Cincizeci de ani mai tarziu, o altă porumbărie reanvie în Belgia de talia pe care a avut-o Bricoux.
Este socotită vedeta Belgiei, căci domină adversarii prin regularitatea rezultatelor şi campionatelor caştigate.
Se poate spune că Marc Roosens a luat succesiunea lui Bricoux prin constanţa sosirilor porumbeilor din concursuri şi reputaţia porumbeilor săi nu numai la el dar şi acolo unde au fost introduşi.
De 15 ani M. Roosens era un constant campion.
Porumbeii săi înving în probele dure ale concursurilor naţionale şi internaţionale de la Pau, Barcelona, Marsilia şi Perpignan.
Este o mare vedetă căci de extemplu în concursurile internaţionala din anul 1981 a angajat 21 porumbei şi a luat 10 premii.
El avea o matcă preţioasă din care fabrică mulţi campioni.
Aceasta este de fapt deosebirea de alte porumbarii care dispar ca nume odată cu pierderea celor mai buni porumbei la zbor sau prin vanzarea lor.
Valoarea unei porumbarii nu se judecă prin rezultatele dintr-un an sau doi. Trebuie să se repete performanţele an de an şi numai acei porumbei care s-au remarcat în concursuri trebuiesc introduşi la reproducţie.
In lumea întreagă porumbeii Roosens au dat rezultate bune.
In Italia, marele Gianni Cassani a castigat premiul I cu un Roosens, J. Dehantshutter de asemenea a luat un premiul I tot cu un Roosens care a fost şi asul porumbeilor de fond din 1977.
Marcel Englebicnne de Forchies, Dr. Brasseur de Manage, au obţinut premii de varf cu Roosens.
Marcel D’enis-Anderlues care n-a avut porumbei în mană pana în 1977 a obţinut foarte bune rezultate tot cu Rossens.
El era în varstă de 37 ani şi fiul său de 5 ani vroia porumbei.
Marc Rossens i-a dat două cupluri pentru a reproduce în 1977, dar cu condiţia de a participa în concursuri în 1981 a jucat porumbeii şi a avut rezultate excelente.
Porumbeii lui Marc Roosens au la bază Van Spitael, care a fost vedeta Belgiei şi care totdeauna a strălucit în concursurile naţionale.
Graţie culturii sale de porumbei extraordinari M. Roosens a ciştigat aproape toate campionatele.
Palmaresul porumbeilor săi este impresionant şi abundă în locuri de varf.
Porumbeii săi de bază, de la reproducţie au fost : 9525-66, supranumit „525″ un solzat pe albastru (gut), Le Foreti 9519-66 un albas¬tru cu pană albă, Napoleon 54045-72, National 7305-73, Fortune 2838-69, etc.
Toţi au un palmares extraordinar, porumbeii fiind campioni pe mulţi ani.
Exemplu 525-66 a fost un campion al concursurilor de fond, 9 angajari, 9 premii, în 1969, 1970, 1971.
El a zburat în foarte multe concursuri şi s-a clasat de varf în anii 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, după acestea a trecut la reproducţie în anul 1972.
La noi în ţară unii crescători spun că au un mare campion dacă într-un sezon competiţional un porumbel în cateva concursuri a luat locul 1.
După cum se vede la Roosens se trece la reproducţie după ce porumbelul a fost testat caţiva ani şi cu premii de varf în zeci de concursuri.
Porumbelul său Foreau 9549-66, de exemplu a zburat 5 ani con¬secutiv şi în fiecare an cate 10-11 concursuri cu premii de varf.
Ase¬menea campioni desigur că sunt foarte rari.
Afară de campionii de la reproducţie Roosens are şi alţi mari campioni.
Iata caţiva dintre aceştia : Venus, Mirador, Le Prince, Mecano, Reqain, Martien, Asticot, Mirliton, Sadate, Mistral, L’Europeen, etc.
In campionatul celor mai bune colonii din Belgia, Roosens a fost cel mai puternic, în 8 ani el a fost de 3 ori primul, de 2 ori al 3-lea, odată al 4-lea şi de două ori al 6-lea.
In concursurile naţionale 7 victorii de locul 1, de două ori locul 2 în naţional, de 3 ori loc 1 demi fond, etc.
In Romania sunt mulţi columbofili care cultivă porumbeii Marc Roosens sau încrucişaţi cu alte rase.
Se pare că dau rezultate foarte bune cu Elie Nagels în componenţa cărei rase a fost infuzat chiar de celebrul columbofil belgian Elie Nagels.





































tineti-o tot asa baietzi ..la cat mai multea articole
interesant reportaj
super articole mai invatam cate un truc sau cate o smecherie din cultura marilor campioni
dc nu furi idei nu ti le baga nimei in cap
dc nu experimentezi singur no sa reusesti copiindui pe altii mai nimic
daca exagerezi o sa ajungi de caruta
asa ca toate trebuie facute cu masura
numai bine
si la cat mai multe articole cat mai interesante si cat mai de succes
super articol vrem cat mai multe articole
marfa
cool
frumos articolul, este interesant ce zice,trebuie sa invatam din strategia unor campioni ca dansii:d
frumos articol
bunicel articolul, cartile lui popescu…. prinde bene la copii… nu mai citesc ei demult….
Asa e, oricand este nevoie de o informatie de buna calitate. 8)
soooper
Foarte tare!
nu cred ca românii au o asemenea rasă.poate corciturile au dat roade. de ce nu auzim şi noi o nouă linie de porumbei pur românească care să confirme gen ROSSENS sau mai vechi BRICOUX? Aşa că, să lăsăm mândria la o parte, să ne documentăm şi apoi să vorbim cu rezultatele porumbeilor, în spatele unei linii iniţiate de tine sau de tine sau chiar de mine. Vă urez succes şi o întrebare: Ce rasă era acel porumbel care a adus ramura de maslin în corabia lui Noe?
Salut..am si eu voiajori foarte vechi cum erau inainte si nu stiu ce linie este cine poate sa imi spuna si mie ??? intrati aici sa ii vedeti http://robertcaramida.sunphoto.ro…astept sa imi scrieti acolo ce fel de voiajori sunt…multumesc mult !!!sau ma gasiti la id-ul robert_rdv87