Orice inceput are si un sfarsit (din pacate)
A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi nu s-ar povesti, a fost un baiat care s-a nascut in zona Brasovului si care la scurt timp dupa nastere ( circa 1 an ) s-a mutat in Bucuresti, oras in care traieste si in ziua de azi.
Odata cu inaintarea in varsta, mai exact pe la 12 ani a vazut la un vecin niste pasari superbe care stau pe balconul amenajat la parterul blocului si care la un moment dat se ridica si incep sa se invarta in cerc, dispar in deparatare si apoi revin acasa iar.
Curios fiind s-a dus sa vada despre ce este vorba si asa a vazut pentru prima data porumbei cu inele la picior si primii pui de porumbel.
Din acea clipa a prins drag de aceste fiinte inaripate si nu peste mult timp a inceput sa creasca si el porumbei.
Fiind la inceput, normal ca toate rasele i se pareau frumoase si vroia din toti cate unul macar, dar datorita spatiului limitat pe care il avea pentru ei nu se putea asa ceva (fiind crescuti pe un balcon destul de mic).
Prima rasa care a crescut-o a fost Jucatorul de Galati care s-a adaptat destul de bine la bloc si care se inaltau sus de tot si jucau mult de tot, uneori chiar cadeau pe pamantul din spatele blocului ramanand nemiscati timp de cateva minute timp in care baiatul era cu sufletul la gura sa nu apara vreo pisica si sa ii inhate.
Dupa cativa ani si neavand experienta intr-una din zile o boala crunta a lovit aceste minunate fiinte si anume paramixoviroza si usor usor intreg efectivul de porumbei s-a stins ajungand sa ramana fara nici un pui macar.
A urmat tristete mare, mai ales ca fiind mic nu avea bani sa isi cumpere prea curand alti porumbei dar cu toate acestea nu s-a dat batut si dupa o scurta perioada de timp a inceput sa citeasca carti de specialitate columbofila si s-a hotarat sa se axeze pe porumbei voiajori atat sport cat si cei din categoria standard.
Zis si facut, a mers la un crescator si a achizitionat cativa pui de standard (de la Bradatan Constantin), pasari care sunt foarte cunoscute si in ziua de azi printre crescatorii mai in varsta, cunoscute pentru aptitudinile de zbor pe care acestea le au dar si pentru trasaturile frumoase ale acestei rase care este standardul de zbor.
Porumbeii voiajori sport i-a achizitionat de la fel si fel de crescatori, acestia fiind selectati pe criteriul de zbor al lor si nu pe cel de statura si structura corporala ca cei de standard.
In momentul cand puii au fost invatati la balcon si au inceput sa zboare bine de tot au inceput si primele antrenamente facute cu prietenii care detineau masini.
Au fost si zburati porumeii in cadrul unei asociatii dar pe numele unor amici deoarece la acea perioada nu avea nici spatiu si nici un lot impresionant pentru a putea sa se inscrie la un club si sa zboare.
Au urmat zile minunate care in timp sau transformat in ani de pasiune, o pasiune frumoasa si care nu cunostea limite, cu toate ca acest sport, trebuie sa recunostem, cere uneori sacrificii mari si alocarea unui numar mare de ore petrecute alaturi de porumbei.
Asa au trecut 16 ani de zile, 16 ani in care baietelul de 12 ani a crescut si care a ajuns la varsta de 28 ani si a ramas alaturi de porumbeii lui.
Intr-una din zile, datorita unor neintelegeri intre el si tatal lui a fost nevoit sa mute porumbeii de la bloc lucru pe care l-a si facut si a ajuns cu ei intr-un loc la circa 20 km de Bucuresti loc in care dupa cateva luni de zile i-a mutat inapoi la Bucuresti, gasind un spatiu pentru ei si fiind foarte multumit ca se afla aproape de el si ca poate merge mereu acolo sa ii vada si sa ii ingrijeasca ca inainte.
Ajuns la noua locatie cu ei a fost placut surprins sa gaseasca un domn in varsta care are aceasta pasiune de circa 70 ani si care creste mai multe rase de porumbei in total insumand un numar mare de porumbei circa 250.
Acest om, fost profesor si un om de o cultura mai rar intalnita i-a alocat baiatului un spatiu de circa 10 mp si o voliera in anexa spatiului si astfel a putut sa isi continuie pasiunea inceputa cu 17 ani in urma mai exact in anul 1992.
Dupa renovarea locului si construirea unor noi boxe, odihnitori pe perete, hranitoare, achizitionare de adapatori si alte accesorii columbofile, au inceput sa apara si primele rezultate si anume primii pui de porumbel care la ora actuala numara undeva in jur de 10 bucati de diferite varste.
Acestia au crescut, unii din ei au chiar si parintii cu pedigree bune, dar intr-una din zile a aparut o mare dilema in mintea acestui baiat si anume: aici la noua locatie totul e bine si frumos dar singurul dezavantaj este ca datorita vecinilor nu pot lasa porumbeii liberi deloc si atunci ce se va intampla cu acesti pui care au iesit deja in voliera si care incep sa se salte pe odihnitoare?
Vor ramane inchisi pe viata fara a gusta din placerea zborului si nu vor da de gustul libertatii niciodata?
Aici a aparut o mare dilema si datorita acestui fapt s-a luat o decizie destul de grea si de dureroasa pentru un crescator pasionat de porumbeii si pentru care timp de 17 ani de zile aceasta a fost una din marile bucurii ale vietii.
Decizia este una singura si anume: desfintarea lor din cauza imposibilitatii de a zbura vreodata afara.
Tin prea mult la ei ca sa ii chinui o viata intreaga si din aceasta cauza am ales aceasta varianta care va spun sincer este foatre dureroasa si foarte trista pentru mine, dar de multe ori ca sa redai cuiva fericirea trebuie sa il lasi liber.
Practic, odata cu plecarea lor va pleca si o parte din mine si din munca mea pe care am facut-o in decursul a 17 ani de zile.
Astfel luata decizia, porumbeii mei vor pleca la unul dintre prietenii mei columbofili unde vor ramane iar cand imi voi gasi un spatiu adecvat imi voi lua pui din ei si poate cativa de matca.
Dragi columbofili, sunt convins ca multi dintre voi au fost pusi dea lungul anilor in aceste situatii de aceea va rog sa imi spuneti parerile voastre si sfaturile pe care mi le veti da poate imi vor fi de folos in viitor deoarece nu voi mai tine porumbei decat cand voi avea un teren sau propria casa la curte si o sa tin doar cu o conditie: ACESTIA SA FIE LIBERI SA ZBOARE.
Va doresc toate cele bune si voi ramane alaturi de acest site care imi ofera sansa de a imi exprima sentimentele si acest sport columbofil, pe toata durata vietii deoarece nu il pot scoate din suflet unde este adanc inradacinat.
Cu stima, Voiajorul 2009.
dureros, pana la lacrimi
pacat….nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi sa ma despart de porumbei…
Despartirea a fost dureroasa si cu greu am putut sa imi stapanesc lacrimile care simteam ca imi apar in ochi dar cum zice si un proverb: ceea ce nu te doboara te face mai puternic, deci merg mai departe si sper ca intr-o buna zi sa imi realizez visul de a avea propria crescatorie si porumbeii liberi sa zboare.Pana atunci nu imi ramane decat sa fiu alaturi de acest site si sa mai aflu si eu din noutatile acestui sport.
Cu stima,
Voiajorul 2009
Stimate D-le VOIAJOR ,
Foarte impresionanta povestea d-voastra si foarte frumoasa in acelasi timp . Asa cum ati reusit sa va impliniti visul de 4 ori ( cand ati inceput sa ii cresteti , cand i-ati mutat din balcon ,cand i-ati mutat de la Bucuresti si cand ati gasit loc in Bucuresti ) , cred ca in acelasi fel veti reusi si a 5 oara . Asa ca inca o data de la inceput si nu uitati : “ATUNCI CAND ITI DORESTI CEVA TOT UNIVERSUL CONTRIBUIE LA INDEPLINIREA DORINTEI TALE “- Paulo Coelho . Mult succes , speranta , credinta ca visul vi se va indeplini si vant in pene .
Uneori necesar
Foarte frumosi puii , arata ingrijiti bine , cum pot sa iau legatura cu proprietarul pt. vreo achizitie , ceva !!!!
Salut.La mine se intampla ceva asemanator. Am un vecin care mai este si neam cu mine pe deasupra. Acum cativa ani coborau porumbeii la el in gradina (aruncase boasca in gradina si porumbeii se duceau si mancau samburi de boasca) .Si el daca ia vazut mi-a promis ca mi-i otraveste si n-a durat mult timp si la cateva zile le-a pus grausor pentru soareci si am gasit o data 5 morti in cotet, plus ca mai mi-a disparut si nu stiam de ei. La un moment dat el(vecinul) facea curat in gradina si a gasit un inel de porumbel si mi-a citit seria si era de la mine. Mi-am dat seama ca in afara de aia 5 au mai fost si altii otraviti si eu nu stiam unde dispare.Asa de nenorociti sunt unii oameni. De fapt astia nu sunt oameni. De frica am inceput sa-i tin inchisi. Apoi am incercat sa-i vand , am mai si taiat din ei.Ma durea sufletul, sa-I GASESTI MORTI facuti gramada va dati seama cum m-am simtit.Dar tot nu am renuntat la ei; inca mai stau cu frica.Acum stau prost cu banii si nici nu mai pot sa-i zbor.Dar ma rog la Dumnezeu sa gasesc si eu ceva de lucru sa-i pot zbura. Am si niste probleme de sanatate si din cauza asta nu pot sa lucrez orice.Dar sa stii ca nici un rau nu ramane nepedepsit. Dupa ce mi ia otravit i sa imbolnavit vaca si a trebuit s-o taie. Deci sa stii ca nu esti singurul care are pro bleme. Eu traiesc tot intr-un stres cu vecinul asta. Numai cate rele ne-a facut noua asta nu am timp eu sa scriu. Icearca sa gasesti alta locatie.SUCCES.