În scurt timp filiala Suceava a devenit a treia ca mărime din ţară, după Bucureşti şi Prahova, reunind un număr de peste 450 de membri, organizaţi în 15 cluburi columbofile.

Drumurile către povârnişurile abrupte şi alunecoase ale performanţelor sportive nu au însemnat pentru noi o alee netedă, îmbelşugată şi înmiresmată cu parfumul colorelor multicolore. Au fost ani, şi nu puţini la număr, plini de lipsuri, de nevoi şi de privaţiuni.

Nu doresc să impovărez pe cei tineri cu necazurile pe care le-am întâmpinat, pe care cu multă trudă şi răbdare le-am depăşit. Nici nu ar putea să înţeleagă. În acele timpuri în sistemul de colectivizare a agriculturii şi în perioada penuriei alimentare, boabele de grâu, porumb, orz, pentru hrana porumbeilor erau noţiuni interzise, iar gozurile le primeam după multe sacrificii. Nu existau ceasuri columbofile. Primele 2 ceasuri le-am procurat în primăvara anului 1977. După cutremurul violent din 4 martie, columbofilii belgieni au trimis la Bucureşti un TIR cu diferite ajutoare pentru columbofilii români. Printre ajutoare au fost şi 30 de ceasuri constatatoare marca Plasschaert. Preşedintele Asociaţiei Centrale a repartizat 2 ceasuri Filialei Suceava. Cu toate că erau foarte vechi, de prin anii 1938-1939, bucuria traită în acele momente nu o pot uita nici astăzi. Problema transportului porumbeilor cu maşini speciale la concursuri, era o himeră, nici nu o puteam gândi. Pasiunea, ambiţia, dăruirea şi înverşunarea specifică crescătorilor de porumbei din Ţara de Sus era singura dominantă a acelor vremuri.

După ani îndelungaţi de muncă au răsărit şi primele performanţe . Pentru început am investigat posibilele culoare de zbor mai accesibile pentru porumbeii noştri. Prin poziţia noastră geografică, în nord-est, de frontieră a Romaniei, distanţele lungi s-au dovedit cele mai potrivite. În consecinţă, din anvelopa concursurilor ne-am orientat spre categoria fond-maraton, cu lansări din Polonia. Rusia nu intra in calcul, lansările fiing interzise de pe ţinuturile ruseşti. A fost greu, ne-au trebuit ani pentru creearea unui porumbel capabil să realizeze performanţe pe aceste distanţe. Satisfacţia rezultatelor nu ne-a ocolit, Asociaţia Suceava adjudecându-şi mai multe titluri de Campioană Naţională. Columbofilii din Fălticeni au compus un imn cântat de noi în ovaţiile mulţimii, al cupelor ridicate şi şampaniei înspumate. Era minunat, o răsplată a muncii şi dăruirii, a bunei organizări, a disciplinei şi rigurozităţii de practicare a sportului columbofil. Dar, pe la mijlocul primului deceniu din mileniul 3, deci prin 2005-2006, unii tineri columbofili au constituit asociaţii profesioniste, rupând din trunchiul riguros al asociaţiei judeţene un număr mare de membri. Consecinţa s-a răsfrânt imediat, insuccesuri, un număr mai mic de membri, porumbei mai puţini şi indubitabil penalizări mult mai mari. Buretele nemilos al uitării s-a aşternut peste împlinirile, emoţiile, bucuriile unei generaţii care a trăit şi visat la condiţiile moderne de practicare a sportului columbofil de astăzi.